Cuvântul legitimitate revine, în ultima vreme, destul de des în discursurile politicienilor din opoziţie. Cică acest guvern n-ar mai fi legitim, chit că are majoritate în parlament. Pentru că, zice opoziţia, majoritatea s-ar realiza cu ajutorul dezertorilor din PSD, PNL şi PC.
S-o luăm sistematic şi metodic. În 2007, odată cu alungarea PDL de la guvernare de către PNL, guvernarea s-a desfăşurat într-o minoritate parlamentară de 20%. PSD, simţind că e rost de ros un os, s-a dat cu liberalii şi i-a ajutat în parlament timp de doi ani şi astfel ţara a fost guvernată într-o legitimitate incomparabil mai fragilă decât legitimitatea actualei guvernări. Oricine ştie că peste 50% e mai mult decât 20%.
Aşadar, cine vorbeşte de legitimitate? Crin Antonescu? Victor Ponta? Probabil că în mintea acestora există cel puţin două feluri de legitimitate. Una e legitimitatea lor şi alta e legitimitatea altora. A lor e valabilă, indiferent cum o fi, a altora nu e bună pentru că nu e a lor.
Putem comenta cel puţin sub două aspecte ideea de legitimitate. Orice guvernare, cu rare excepţii, de oriunde o fi ea, se erodează pe parcursul mandatului. Sondajele de opinie demonstrează tot timpul acest lucru. Dacă legitimitatea ar depinde de sondaje, guvernările ar trebui schimbate de mai multe ori pe parcursul unui mandat de patru ani, poate chiar în fiecare an. Asta ar presupune o instabilitate majoră, generată de aceste schimbări repetate, de inconsecvenţă şi lipsă de continuitate în guvernare. Nicio democraţie care se respectă nu procedează astfel. Aţi auzit să se întâmple aşa ceva în SUA, Anglia, Franţa sau Germania? Aşa ceva se poate întâmpla în Italia sau în Grecia. Se mai miră cineva de ce aceste ţări sunt pe tobogan? Sau se mai poate întâmpla în ţările bananiere, dacă, întâmplător, acolo este democraţie.
Ca să priceapă şi cei care mereu vorbesc despre democraţie, legitimitatea o dau alegerile, şi nu sondajele de opinie. Iar, dacă discutăm pe fond, acest guvern care a salvat ţara de la dezastru într-o perioadă de criză este mai legitim decât orice alt guvern postdecembrist. De ce? Exact pentru ce am spus mai înainte: a salvat ţara de la dezastru. Că în acest context populaţia suferă nimeni nu poate contesta. Dar face parte din jocul politic, dictat nu doar de starea naţiunii române, ci de starea economiei europene. Nimeni, din orice partid ar face parte, n-ar trebui să facă abstracţie de situaţia economică şi financiară a Europei. Să ne mai punem o întrebare. Care ar fi fost suferinţa populaţiei dacă ţara ar fi intrat în incapacitate de plată?
În altă ordine de idei. De ce au plecat unii parlamentari din PSD, PNL şi PC? Unul dintre motive rezidă în comportamentul dictatorial al celor doi lideri care conduc PSD şi PNL: V. Ponta şi C. Antonescu. Mulţi membri de partid nu agreează comportamentul arogant şi lipsit de diplomaţie al celor doi, dar o spun doar pe la colţuri de stradă.
Orice democraţie serioasă trece peste scandalurile politice circumstanţiale şi urmăreşte interesul ţării. Or, astăzi, interesul României se numeşte stabilitate şi dezvoltare economică, evident în limitele permise de criză. Dacă privim legitimitatea după mintea lui Antonescu şi Ponta, niciun guvern postdecembrist nu trebuia să-şi termine mandatul. Numai că legitimitatea inventată de cei doi şi scoasă pe piaţă n-are de-a face cu democraţia, ci cu anarhia. Cei doi anarhişti chiar nu ştiu pe ce lume trăiesc.
De fapt, la ce să ne mai mirăm? Victor Ponta este urmaşul lui Ion Iliescu la conducerea PSD, inventatorul democraţiei originale. Atâta doar că de la democraţia originală şi până la anarhie e un singur pas. Pe care Ponta îl face pe negândite.
Ioan Iercan
