Cu cele peste 5.000 de specii de plante şi animale, Delta Dunării este a treia zonă din lume în ceea ce priveşte biodiversitatea după Bariera de Corali, Australia, şi Arhipelagul Galapagos, Ecuador.
Singura deltă din lume declarată rezervaţie a biosferei, parte a Reţelei internaţionale UNESCO, constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, cu cele 30 de tipuri de ecosisteme şi circa 5.380 de specii inventariate până în prezent, 284 dintre specii, conform Institutului Naţional Delta Dunării, fiind noi pentru România, iar alte 39 fiind noi pentru ştiinţă.
În Delta Dunării se întâlneşte cea mai mică densitate a populaţiei din România, un locuitor la 30 de hectare, 87% din locuitorii ei fiind români, 10% – ruşi lipoveni, 2% ucraineni, iar 1% – alte etnii.
În plus, singurul oraş din Delta Dunării, Sulina, care are port atât la Dunăre, cât şi la Marea Neagră, este urbea situată la cea mai joasă altitudine din România şi este totodată cel mai însorit teritoriu al României.
Stufărişurile ocupă 1.750 kilometri pătraţi, iar Delta Dunării este cea mai mare suprafaţă compactă de stufăriş de pe glob.
Printre curiozităţile Deltei, un loc aparte îl ocupă cele două plante carnivore, otrăţelul de baltă şi aldrovanda. Otrăţelul de baltă, plantă care nu este fixată de fundul apei, pluteşte şi doar floarea sa galbenă se ridică la suprafaţa apei. Tulpina scufundată este deosebit de ramificată şi poartă un număr mare de capcane de forma unui săculeţ mic, plin cu aer, prevăzut cu un capac. Dacă un animal mic, insectă în special, se află în apropierea capacului, acesta se deschide brusc, aerul iese din sac şi apa care intră absoarbe şi prada. Capacul se închide rapid şi victima va muri de foame după cel mult trei zile, apoi este digerată de plantă. Cu ajutorul capcanelor sale, otrăţelul de baltă poate să prindă până la o mie de astfel de vieţuitoare pe zi. Săculeţii au însă şi un alt rol. După ce planta şi-a format fructul, căpăcelele capcanelor înţepenesc lăsând apa să pătrundă în interior. Planta devine mai grea, se scufundă şi astfel seminţele vor ajunge la fundul apei, unde vor putea să reziste în cursul iernii.
Aldrovanda are frunzele aşezate două câte două, ca paginile unei cărţi. Marginile acestora sunt prevăzute cu spini, astfel că, atunci când o insectă atinge perii sensibili de la suprafaţa frunzei, acestea se închid şi prind victima ca într-o cuşcă. Aceste specii de plante şi-au dezvoltat capcane pentru că ele trăiesc în ape unde există perioade când concentraţia de azot şi fosfor este prea mică, astfel că ele îşi procură aceste elemente vitale din corpul prăzilor pe care le prind.
Printre plantele din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării care atrag atenţia turiştilor se numără şi Noctiluca Miliaris. Pescarii din complexul Razim-Sinoe şi cei din Sfântu Gheorghe spun că, dacă în anumite perioade din an, te scalzi noaptea în unele zone din Marea Neagră sau din complexul Razelm, când ieşi din apă corpul îţi este fosforescent. Fenomenul este denumit ‘lumânarea de mare’.
Cel mai mare fluture identificat în Deltă este ochi de păun de noapte, care are o anvergură a aripilor de 18 centimetri, cea mai puţin longevivă insectă din Deltă fiind libelulele care trăiesc cel mult două zile, în acest timp ele nehrănindu-se, ci doar înmulţindu-se.
Delta Dunării este, de asemenea, şi cea mai bogată zonă piscicolă din România, cel mai mare peşte, un morun de 882 de kilograme, fiind pescuit în 1980 la Sfântu Gheorghe, iar cel mai mic peşte, cu o lungime de 3,2 centimetri, întâlnindu-se la Gura Portiţei.
Peştele cu cea mai lungă migraţie care poate fi văzut în Deltă este anghila. Exemplarele din această specie străbat în şase luni 8.000 de kilometri până în Marea Sargaselor, unde se reproduc la o adâncime de 400 de metri şi apoi mor. Puietul ajunge inclusiv în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării după 3-4 ani.
Singurele păduri de nisip din România se întâlnesc doar în Delta Dunării, în pădurile Letea şi Caraorman putându-se întâlni liane ale căror lungimi pot ajunge până la 25 de metri. În pădurea Caraorman, în locul numit ‘Fântâna Vânătorilor’, se întâlneşte cel mai bătrân stejar. Are circa 400 de ani, un diametru de 3,8 metri şi este cunoscut ca ‘Stejarul îngenuncheat’.
Unul dintre cei mai lungi şerpi din Europa, cunoscut sub numele de ‘şarpele rău’, trăieşte în zonele din apropierea Deltei Dunării şi este specie protejată la nivel european. Lungimea lui poate ajunge la 1,8 metri, fiind totodată una dintre speciile cele mai agresive, dar a cărei muşcătură nu este veninoasă.
Cea mai periculoasă specie este vipera de stepă, care se găseşte în populaţii numeroase în Sfântu Gheorghe şi pe grindul Perişor. Muşcătura viperei de stepă din Rezervaţie este însă mai puţin veninoasă decât cea a celorlalte specii de vipere europene.
Cele mai longevive vietăţi din Deltă sunt speciile de broască ţestoasă de apă şi cele de uscat, durata lor de viaţă fiind de circa 120 de ani.
Vulturul codalb este cea mai mare specie de pasăre răpitoare din Delta Dunării, anvergura aripilor sale ajungând la 2,5 metri.
Pe următorul loc într-un top al celor mai mari păsări din Deltă se plasează pelicanul creţ, altă specie protejată la nivel european. Anvergura aripilor sale este de circa 320 de centimetri, are o greutate de 13 kilograme şi o lungime de 170 de centimetri.
Capîntorsul este o pasăre care prezintă unul dintre cele mai curioase comportamente. Atunci când este ameninţat, îşi răsuceşte capul şi gâtul la 180 de grade, de aici venindu-i şi numele, şi scoate sunete asemănătoare celor scoase de un şarpe.
Cea mai mică pasăre din România este ochiul boului şi se poate întâlni în Deltă. Are până la 10 centimetri lungime, o anvergură a aripilor de până la 17 centimetri şi o greutate de până la 13 grame.
Cel mai mare mamifer din Deltă este mistreţul, care poate ajunge la o greutate de 200 de kilograme, iar cel mai mic este chiţcanul.
Delta Dunării este, totodată, cea mai mare suprafaţă reconstruită ecologic din Europa şi tot aici, la Gura Portiţei, Sfântu Gheorghe şi Sulina, se pot vedea cele mai sălbatice plaje din România. AGERPRES
