Legendele păstrate peste timpuri consemnează faptul că regele Mathurei, Kansa fratele lui Vasudeva, a aflat dintr-o profeție că ar exista posibilitatea să fie ucis de către cel de-al optulea fiu al prințesei Devaki și a regelui Yadhav. De aceea, a dispus ca Vasudeva și Devaki să fie izolați. Știind că viața lui Krishna este în pericol, Vasudeva l-a lăsat în grija unor păstori, în Gokula, regiunea Mathura, părinții adoptivi fiind Nanda și Yasoda. În comunitatea de păstori, Krishna și-a petrecut copilăria și adolescența, devenind el însuși păstor, dovedindu-și încă de acum calitățile speciale cu care era înzestrat, deoarece a devenit protectorul populației din Vridanava. „Krishna omoară demonul feminin Putana, deghizat în doică și trimis de Kansa pentru a-i lua viața. El îmblânzește șarpele Kaliya, care otrăvise apele râului Yamuna, fapt ce a dus la moartea turmelor de vaci. În arta hindusă Krishna este adesea zugrăvit ca dansând pe șarpele cu multe capete Kaliya.” (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Krishna)
Calitățile speciale ale lui Krishna s-au descoperit, pe măsură ce comunitatea în care trăia avea nevoie de protecție împotriva elementelor răului. În special, el îi învăța pe oameni cum să își protejeze animalele și pășunile, chiar și de Indra, Marele Zeu, cunoscut în vechime ca fiind zeul tuturor zeilor. Se spune că Indra s-a supărat pe Krishna deoarece i-a învățat pe oameni să se apere de puterile lui și, drept pedeapsă, inundă dealul Govardhan, pe care Krishna l-a ridicat foarte sus, pentru a-i apăra pe localnici. În urma acestui act, marele zeu Indra recunoaște în Krishna pe Ființa Supremă. Este interesant faptul că, spre deosebire de cartea cărților Indiei străvechi, „Veda”, unde zeii erau preamăriți, domnul Krishna îi învață pe oameni să nu se mai închine lui Indra ci, mai bine, dealului, adică naturii.
Chiar dacă Indra vrea să se răzbune, prin puterile sale miraculoase, Krishna transformă dealul Govardhan într-o adevărată protecție a tuturor oamenilor și animalelor.
Încă din această perioadă datează poveștile despre „jocurile cu gopis” (păstorițe), între care cea mai răspândită este „Radha”, povești cântate în foarte multe opere lirice precum „Rasa Lila”. Devenit un tânăr prinț, căsătorit cu cele două soții importante ale vieții sale, Rukmini și Satyabhana, Krishna se întoarce în ținutul său natal, Mathura. Menționăm că, în sursele hinduse se spune că regele zeu Krishna a fost căsătorit cu peste 16.000 de fecioare pe care le-a eliberat din sclavia unui demon.
Sursele descriu momentul întoarcerii lui Krishna în Mathura. Primul om pe care l-a întâlnit în drumul întoarcerii, a fost Vasishta, „bătrânul sfânt”, regele anahoreților (al călugărilor) care, deși orb, a recunoscut în Krishna pe Trimisul lui Brahma, lumina acestuia în lume. Era chiar momentul în care și regele Mathurei se îndrepta spre vestitul anahoret, iar cei doi, regele și prințul se întâlnesc. Regele Kansa încercă să-l ucidă pe Krishna, dar săgeata nimeri „carnea sfântului”. Înainte de a-și da sufletul, se spune că Vasishta i-a spus lui Krishna: „Triumfă, Krishna, destinul se împlinește: eu mă întorc la Acela care nu se schimbă niciodată. Brahma să-mi primească sufletul. Însă Tu, alesul Său, mântuitorul lumii, ridică-Te!”. (Édouard Schuré, Op. cit., p. 72)
Krshna a vrut să-l răzbune pe Vasishta, lovindu-l pe Kansa, dar acesta fuge. Sursele vorbesc de o minune săvârșită în acele momente. Sufletul lui Krishna, unit cu cel al sfântului, s-au ridicat până la al șaptelea cer, unde Krishna o întâlni pe mama sa, Devaki.
A fost momentul în care zeul Krishna a simțit că este dăruit de către zeul suprem, Brahma, cu putere supremă, devenind pe pământ „sufletul divin al tuturor ființelor” și „cuvântul vieții”. Legendele susțin că în urma acestei viziuni, Krishna a înțeles Adevărul Suprem, precum și menirea Sa în lume. După uciderea lui Kansa, Krishna restabilește dreptatea la curtea din Mathura: îl repune pe tron pe tatăl lui Kansa, el devenind prințul cetății. Matur fiind, Krishna hotărăște să își înființeze propriul regat. Astfel, se stabilește împreună cu supușii săi în orașul Dwaraka, cetate considerată sfântă în hinduism, jainism și budism, situată în regiunea Gujarat. Numele „Dwaraka” denumește locul sfânt pe care hindușii îl atribuie lui Krishna, loc existent și posibil de a fi cercetat și astăzi.
Este și perioada în care, mai mulți prinți ai timpului se apropie de Krishna pentru a se bucura de înțelepciunea acestuia. De acum datează și prietenia cu Arunya, cel care va deveni personajul central al cărții sfinte „Bhagavad Gita”, carte care conține suma înțelepciunii hinduse transmisă oamenilor de către Krishna, prin eroul Arunya.
Sursele religioase și filosofice spun că după „întâmplarea” cu sfântul anahoret Vasishta, toți anahoreții s-au închinat lui Krishna pe care l-au văzut ca un urmaș al sfântului. După ce a primit de la aceștia un toiag ca semn al respectului, Krishna S-a retras pe muntele Meru pentru a medita asupra celor dobândite în urma experienţei oferite de Vasishta. Șapte ani a stat pe acest munte, ducând o viață sihastră, privat de toate necesitățile lumești. A fost perioada în care Krishna s-a îndepărtat mereu mai mult de cele trupești, trăind pentru suflet.
Se spune că acum a reușit să-și supună definitiv firea omenească, lăsând să lucreze firea sa divină. „S-a identificat îndeajuns cu soarele lui Mahadeva – marele Dumnezeu – ca să merite numele de Fiu al lui Dumnezeu.”( Édouard Schuré, Op. cit., p. 75)
În urma acestei experiențe spirituale, Krishna a chemat la sine pe toți călugării, pe tinerii sau bătrânii doritori să cunoască „transformarea” și „purificarea”, calități spirituale necesare pentru o viață sfântă.
Voichița T. Macovei
