Un spital din Shanghai a anunţat marţi că a reuşit separarea a două siameze de patru luni, la sfârşitul unei “delicate” intervenţii chirurgicale de şase ore realizată de mai multe echipe de chirurgi, informează AFP şi AP.
Starea siamezelor An An şi Xin Xin, care aveau inimile într-un singur pericard şi un mare ficat comun, “este stabilă şi continuă să fie sub supraveghere la secţia de terapie intensivă”, a declarat un purtător de cuvânt al centrului medical care a efectuat dificila intervenţie chirurgicală.
Directorul medical al unităţii Liu Jinfen a precizat pentru Xinhua că operaţia de separare a siamezelor a avut loc luni şi a fost efectuată de patru echipe de chirurgi.
“Le-au fost separate inimile, ficatul şi le-a fost reconstituită cutia toracică utilizând plăci dintr-un aliaj de titaniu”, a indicat Dr. Liu.
“Operaţia a fost delicată, dar am reuşit”, a continuat directorul medical al spitalului, precizând că într-o primă fază bebeluşii sunt conectaţi la aparate de asistenţă respiratorie.
Se ştie că ficatul este un organ care se regenerează relativ repete.
Este cea de-a treia operaţie de acest fel realizată în spital, a indicat purtătorul de cuvânt al clinicii din Shanghai, un oraş din estul Chinei reputat pentru înaltul său nivel de pregătire şi dotare medicale.
Mama a descoperit la ecografie că este însărcinată cu siamezi, dar la sfatul medicilor a decis să păstreze bebeluşii.
În jur de 1,2 milioane de copii cu malformaţii se nasc anual în China, nota Shanghai Daily.
Potrivit unor recente date statistice, în 2009, la o populaţie de 1,34 miliarde de locuitori s-au înregistrat 16 milioane de naşteri.AGERPRES