100 de ani de la luptele pentru eliberarea
zonei Buteni-Bârsa-Sebiş, de sub
armata bolșevică
În pofida faptului că marile puteri învingătoare în Primul Rãzboi Mondial validaseră hotărârea națiunii române din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, luată la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, de a se despărți în totalitate de Ungaria și de a se uni cu Regatul României, guvernul de la Budapesta a ignorat condițiile care i-au fost impuse și a refuzat să retragă armata, jandarmeria și aparatul administrativ din teritoriile pe care trebuia să le cedeze României. Mai mult decât atât, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, în mod perfid, pe un front larg, armata ungară a dezlănțuit un furibund atac asupra armatei române, pe care, în mod eronat, Cartierul General Ungar o considera inferioară armatei maghiare din toate punctele de vedere.
Trupele românești, al cãror comandant era capabilul general Constantin Prezan, ofițer cu înaltã pregătire militarã făcutã în cadrul școlii Superioare de Război a Franței, au contraatacat imediat cu o forță atât de violentă încât linia de atac ungarã a fost în totalitate destrămată.
La rândul său, regele Ferdinand I a ordonat armatei sale să depășească aliniamentul trecătorilor de la Ciucea, de pe Crișul Repede, și de la Ciuci (actualmente Vârfuri), de pe Valea Crișului Alb.În cele ce urmează vom face abstracție de desfășurarea a ofensivei armatei române și vom prezenta doar evenimentele strict legate de localitatea Buteni, respective zona amintită în titlu.
Armata maghiară a pătruns spre Buteni și Sebiș ,venind dinspre Arad și Chișineu-Criș și a instituit o atmosferă de teroare asupra populației române din zonă. Buteni s-a dedat la jafuri, printre care și Banca evreiască de unde s-au luat toți banii și apoi i s-a distrus sediul.(Apud, Eugen Gluck, Contribuții cu privire la frământările evreilor din Transilvania în anii 1918-1920, în” Aradul și Marea Unire”, Arad,1993,P.107.)
Ofensiva militară românească pe valea Crișului Alb a fost executată de Regimentele/Batalioanele 2, 3, 10 Vânători și Regimentul 35 Infanterie „Dunărea”, conduse de colonelul Constantin Păulian(în limba română, la cuvintele provenite din limba latină, “a,, protonic, — în silaba neaccentuată– devine ,,ă”. Deci, Paulian, –Păulian, masa–masă etc., denumire folosită de istorici renumiți), care au reușit să cucerească trecătoarea de la Ciuci, punct considerat ca inexpugnabil de către Comandamentul de Operațiuni al armatei maghiare. A urmat bătălia de la Buteni, în care ungurii au fost scoși din cuiburile de mitraliere, după lupte grele la care au luat parte toți gradații din cadrul celor patru regimente mai sus menționate. Ca dovadă a acelui episod stă uciderea în bătălia din zona Buteni-Bârsa-Sebiș a colonelului Constantin Păulian. Să amintim desfașurarea evenimentelor cronologic.
Localitatea Câcarău a primit numele de Joia Mare, dat fiind faptul că a fost eliberată în dimineaţa acelei zile din Săptămâna Patimilor. Pentru Buteni s-au dat lupte grele, căci graniţa de est a Buteniului era apărată de dispozitivele maghiare cu mitraliere. Au fost eliberate apoi satele de pe malul drept al Crişului, Govojdia şi Berindia.
Facem aici, în premieră, afirmația că Buteniul și Hălmagiul se pot mândri pe bună dreptate cu faptul că au fost cele dintâi localități importante din comitatul Aradului care au trecut în hotarele Regatului României Mari.După eliberarea Buteniului, colonelul Păulian şi comandanţii celor patru regimente amintite s-au oprit în Buteni pentru a inspecta zona, urmând să plece în două direcţii: 1. Sebiş-Cărand-Beliu-Tinca, pe valea Crişului Negru şi 2. Bârsa-Bocsig-Ineu-Chişineu Criş, pe valea Crişului Alb. Din Buteni fac deplasări pentru a cunoaşte zona şi colonelul este informat că în Sebiş, există un puternic nucleu de adepţi ai lui Bela Kuhn (pe numele real Bela Kohen), care îi întind o cursă. Sâmbătă, 19 aprilie, primesc comanda de înaintare pe cele două direcţii amintite. În dimineata acestei zile, colonelul Păulian,se afla în Buteni (Apud: Aurel Dragoș, Erou pentru un vis milenar “Analele Aradului,,, Anul IV,nr.4-2018.Supliment.100 de ani de laMarea Unire, “Vasile Goldis”University Press, Arad,p.649.)Tot în aceeași zi, ,Aurel Dragoș scrie: “înainte de a descrie fatidica zi de 19 aprilie 1919”, ne întoarcem în timp, pentru a creiona personalitatea colonelului Păulian”.Autorul prezintă cu lux de amanunte biografia colonelului Păulian, dar, din nefericire, nu mai descrie “fatidica zi de 19 aprilie 1919”.
Conform mărturisirilor contemporanilor, acelor evenimente (Macalan ,Petru Bejan Costolan,învățător Balaban Ioan, decedați acum), colonelul Păulian înainta călare pe drumul spre Bârsa, când asupra lui se trage din pipirigul şi stufărişul aflat pe dreapta şoselei, la al doilea cap de pod, pe șoseaua spre Bârsa, loc numit Valea Mică. Erau patru persoane din Sebiş, în frunte cu bolşevicul Vass. Colonelul este ucis, iar cei patru, urmăriţi de soldaţi şi de localnicii aflaţi în apropiere, sunt prinşi în dreptul Cimitirului Baptist, pe şoseaua ce duce spre Cuied. Deși urma noaptea Învierii, care este noaptea Bucuriei, jalea a fost cumplită, dar butincenii l-au privegheat şi l-au jelit până când a venit familia, care l-a transportat în ţinutul natal.
Amintirea sa a rămas neştearsă în inima locuitorilor, căci după eliberare, în 1919, cetăţenii satului Govojdia au cerut ca satul lor să poarte numele eroului, dorinţă devenită realitate până la instalarea regimului communist. Neuitat a rămas şi în inima butincenilor, care în anul 1937, ridică în faţa Bisericii Ortodoxe şi a Primăriei, un monument de marmură roz în formă de cruce, inscripționat cu litere aurii, în memoria eroilor locali, cu genericul „Căzuţi pentru întregirea neamului”. Primul în şirul celor căzuţi în luptele din Primul Război Mondial, este colonelul Păulian şi tot primul a fost pomenit de atunci şi până în prezent de către preoţii ortodocşi din Buteni, la Ziua Eroilor, care nu întâmplător a fost fixată de biserica strămoşească odată cu Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la cer.
În anul 1993, profesorul de limba română Galea Pavel, primul inspector general al nou reînfiinţatului judeţ Arad, scrie un articol în care readuce memoria colonelului, inclusiv prenumele Constantin, neştiut până atunci. De asemenea, cere să se revină la schimbarea denumirii Livada în Paulian, împreună cu locuitorii satului, fiind originar din Cociuba. În 16 aprilie 1994, în cotidianul “Adevarul” (de Arad) apare articolul Recurs la istorie, 17 aprilie 1919-17 aprilie 1994, semnat de Corina Bejan. Cu sprijinul Primăriei din Buteni şi al Prefecturii din Arad, se înaintează un memoriu guvernului. Prin Decretul 102/1996, publicat în MO din 20 mai 1996 satul revine la denumirea colonelului erou.
Troița colonelului Paulian – ridicată de către Societatea Tineretului Intelectual Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Buteni în 1942, la capul de pod unde a fost împușcat mișelește colonelul Constantin Păulian, general post mortem. Sfințirea ei s-a fãcut cu deplasarea în procesiune religioasã a credincioșilor, cu fanfara Bisericii Ortodoxe și toate corurile, cu prapori și ripizi, în frunte cu protopopul Ștefan Lungu și cu preoții Ioan Cosma și Iuliu Bodea.
În anul 1947, troiţa a fost tăiată şi aruncată sub capul de pod. Preotul paroh de atunci al Buteniului, Petru Bejan, a primit un telefon de la răsposatul consilier eparhiar Cibian din Arad, să dispună rezolvarea ei. Troiţa a fost dusă pe fundul căruţei, acoperită cu fân, de către doi ţărani, în cimitirul ortodox din Buteni şi aşezată la mormântul celor trei eroi necunoscuţi, căzuţi la eliberarea localităţii Joia Mare. La instaurarea regimului comunist, numele satului Paulian a fost schimbat cu numele de Livada.
Ridicarea monumentului în formă de cruce în septembrie 1989, la capul elevului sergent Nicolae Cornel Popovici, sublocotenent post-mortem căzut în luptele crâncene de la Prunișor și înmormântat de către preotul Petru Bejan în cimitirul ortodox din Buteni, alături de mormântul celor trei eroi din Primul Război Mondial.
Foștii colegi ai elevului erou N.C.Popovici, mi-au mărturisit că au trimis mai multe scrisori la Primăria Buteni, cerând informații despre colegul lor, mort în luptele de la Prunișor, dar răspunsul a fost că la Buteni, nu sunt înmormântați eroi.În 1985 am fost solicitată să mă ocup de primirea veteranilor din al Doilea Război Mondial, care veneau în fiecare an, în septembrie sau octombrie să-și comemoreze colegii de la Școala de ofițeri din Bacău, întrucât au fost și ei aruncați în lupte spre finalul războiului.În aceste întâlniri, la care participau alături de veteranii în viață localnici, am adus și elevii și tinerii pentru a cinsti și prin prezența lor pe acei tineri căzuți pentru eliberarea zonei noastre.Unul dintre participanți, numit Badrajan Gheorghe, m-a rugat să mă informez și eu despre locul unde ar putea fi înmormântat colegul lor.Întrebând o localnică vecină cu Cimitirul Ortodox, poreclită Baronița, mi-a spus să-l întreb pe fratele tatălui meu, protopop Petru Bejan, fost paroh în Buteni în acea vreme și care a adus Troița și a înmormîntat un tânăr în cimitir, aproape de mormântul părinților lui.Întrebându-l, mi-a spus că este adevărat, și faptul că tânărul avea ochii scoși și a fost înmormântat în hainele țărănesti locale, aduse de țăranul Ioan Boc.În 1989 când a fost inaugurat monumental cu numele lui N.C.Popovici inscripționat pe el, părintele Petru Bejan se afla în mijlocul localnicilor ,în civil, pentru că la acea dată aceste festivități nu se făceau cu preot.Fratele eroului cu nepoții au fost cazați la Ruja Gheorghe Cucu, fiul unuia dintre cei cinci ctitori materiali ai Bisericii ortodoxe actuale din Buteni.Seara, la sediul C.A.P, Primăria Buteni(primar Golomici Cornel, viceprimar Barna Bujor) a oferit o masă bogată, tuturor participanților, tăind un porc și femeile aducând prajituri.Ziua următoare comemorarea continua în comuna Almaș, urcând apoi spre Gurahonț.
Monumentul a fost ridicat de către Primăria comunei Buteni, primar comunist Cornel Golomici și viceprimar Roman Floare, fosta primăriță din Chisindia. La ceremonie au participat foștii colegi de la Școala de ofițeri din Bacău, în frunte cu colonelul Chiricuță, șeful Școlii de Ofițeri din Bacău și fratele eroului cu nepoții. Pe latura stângă a monumentului, care era spre mormintele celor trei eroi necunoscuți, din păcate, fără a mai apărea numele date de preoții ortodocși, de-a lungul timpului, crucea de lemn a dispărut, în locul ei ramânând Troița Colonelului Paulian.
Din București au fost prezenți: locotenent-colonel Constantin Zamfir, directorul Editurii Militare București, general de corp de armata Aurel Golcea, președintele Asociației Veteranilor de Război „Zărandul” Arad, doamna istoric Maria Mușat și viitoarea academiciană Cornelia Bodea, fiica fostului preot Corneliu Bodea din Dezna. Pe vremea aceea nu s-a făcut parastas. Au ținut cuvântări doamna Maria Mușat, general Aurel Golcea, primarul Cornel Golomici și președinta Organizației de Tineret, profesor Corina Vașca.