O femeie angajată ca bonă la o familie din Bucureşti a intrat în vizorul poliţiştilor după ce a fost acuzată de maltratarea celor doi copii minori, ambii sub vârsta de cinci ani, aflaţi sub supravegherea sa.
Pe 1 iulie, familia în cauză a depus o plângere penală împotriva femeii, însoţită de imagini video înregistrate cu o cameră ascunsă, care atestau lovirile şi jignirile la care au fost supuşi copiii, a declarat miercuri pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
“Am făcut propunerea de începere a urmăririi penale a femeii pentru loviri sau alte violenţe. Este de menţionat faptul că între familia angajatoare şi femeie nu exista un contract încheiat, fapt pentru care aceasta din urmă nu avea niciun fel de obligaţii pentru a presta activitatea de bonă”, a precizat Ciocan menţionând că cea în cauză nu avea niciun fel de pregătire în domeniu.
Potrivit acestuia, o astfel de faptă se pedepseşte cu închisoarea sau cu o amendă penală, însă este foarte greu de probat infracţiunea, întrucât partea reclamantă trebuie să prezinte certificate medico-legale ale copiilor din care să rezulte relele tratamente la care au fost supuşi.
Pe de altă parte, mama copiilor a declarat că s-a decis să monteze o cameră ascunsă în camera minorilor, pentru a afla ce se întâmplă în lipsa sa, după ce a sesizat o anumită stare de frică în comportamentul micuţilor. AGERPRES