Premierul Emil Boc a susţinut, marţi, în plenul legislativului, reducerea numărului de parlamentari şi instituirea structurii unicamerale a acestui for.
El a spus că, în prezent, sunt prea mulţi senatori şi deputaţi faţă de ceea ce-şi poate permite România.
”Şeful statului v-a propus un referendum pentru reducerea numărului de parlamentari. Asta este realitatea. Sunteţi prea mulţi pentru ceea ce-şi permite România în momentul de faţă. Avem nevoie de un Parlament cu un număr mai mic de parlamentari”, a declarat premierul, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură “11 împotriva României”.
Emil Boc i-a acuzat pe parlamentarii opoziţiei că, de teamă că nu vor mai face parte din legislativ, au refuzat să dea avizul consultativ la propunerea preşedintelui privind referendumul pentru Parlamentul unicameral.
”Ce aţi făcut, v-aţi opus şi vă opuneţi în continuare. Colegii mei de la PD-L v-au propus acest lucru – să daţi avizul măcar consultativ. Aţi refuzat. De ce refuzaţi doamnelor şi domnilor? Întrebarea mea este directă. Pentru că vă afectează propriile interese. Vă este frică de faptul că nu o să mai fiţi în Parlament? Dar la românii care vă finanţează salariile v-aţi gândit vreodată? V-aţi gândit că România nu-şi permite să aibă aproape 500 de parlamentari? V-aţi gândit că actuala structură parlamentară bicamerală, din nefericire, este ineficientă, că în cele mai multe cazuri funcţionează ca un Parlament unicameral. V-aţi gândit că reprezentanţi aceleaşi colectivităţi teritoriale?V-aţi gândit la banii pe care-i luaţi în fiecare lună şi v-aţi întrebat: oare-i merit în raport cu situaţia ţării? Nu v-aţi gândit la aceste lucruri. De aceea, românii sunt cei care ne vor judeca pe toţi”, a spus şeful Executivului.
Potrivit lui Boc, legislativul este ”un for de dezbatere unde libertatea cuvântului este garantată”. ”Diferenţa dintre noi este că noi avem în spate fapte, dumneavoastră aveţi numai vorbe, iar pentru asta românii vă vor sancţiona”, a conchis primul-ministru. AGERPRES