Printre toate nefericirile cu care s-au confruntat românii în anii ce au urmat Revoluţiei din 1989, furia retrocedărilor a afectat zeci de mii de cetăţeni. La nivel naţional nu există o statistică clară a acestui fenomen, la fel cum nici la nivel judeţean nu găsim aşa ceva. Acesta este motivul pentru care nimeni nu ştie în momentul de faţă câte persoane şi-au pierdut locuinţele şi câte persoane şi-au primit înapoi imobilele sau terenurile.
Episcopia retrocedărilor
În Arad e de ajuns să faci o plimbare la pas prin centrul urbei şi vei vedea că în spatele multor clădiri, unele dintre acestea chiar de patrimoniu, se ascund drame. Familii care odată trăiau în apartamentele acestor imobile au trebuit să îşi adune catrafusele şi să plece. Poate că emblematic este cazul clădirii aflata pe strada Vasile Milea, colţ cu strada Grigorescu, vis a vis de Tribunalul Arad. În ciuda faptului că locatarii au luptat până la capăt pentru dreptul de a rămâne în imobil, aceştia au pierdut pe toate liniile într-o ţară în care foarte puţini cetăţeni au încredere în justiţie. Noul proprietar, Episcopia Romano-Catolică Oradea a obţinut dreptul de proprietate asupra întregii clădiri. Odată văzută cu sacii în căruţă, Episcopia nu a făcut apel la mila creştinească ci la executorii judecătoreşti pentru a-i convinge pe locatari să îşi părăsească locuinţele.
Povestea unei clădiri
Spuneam că povestea acestui imobil este emblematică pentru că, analizând cursul evenimentelor ne dăm seama cât de uşor pot fi câştigate în instanţă proprietăţi, în ciuda faptului că nu s-a putut face vre-o dovadă palpabilă a dreptului la retrocedare. Clădirea, construită înainte de Marea Unire de la 1918, a intrat în proprietatea Episcopiei după ce a fost pe rând bordel, proprietate a unui negustor de cherestea, a fost pierdută la jocuri de noroc iar mai apoi girată pentru un împrumut. Împrumutul nu a fost achitat la timp şi, în anii premergători Primului Război Mondial a intrat în posesia Episcopei. A venit momentul magic al anului 1918, când Transilvania a cerut şi a obţinut unirea cu ţara mamă. Autorităţile române nou instalate a decretat că cei care vor rămâne în ţară îşi vor păstra proprietăţile, iar cei care nu au fost deacord cu unirea şi vor să plece, le vor pierde. Aşa se face că în jurul anilor 1919 – 1920, Episcopia Romano-Catolică Oradea pierde dreptul de proprietate asupra clădirii. Peste 80 de ani însă, redevine proprietar.
Decizie dubioasă
Problema este însă alta. Conform legii, beneficiază de dreptul de retrocedare a proprietăţilor doar persoanele fizice sau juridice a căror averi au fost naţionalizate odată cu trecerea la socialism a României. Adică după anul 1947. Ori, în acest caz nu s-a întâmplat aşa. Completul de judecată a închis însă ochii asupra acestui amănunt şi printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a oferit acest cadou Episcopiei. Problema este că, odată cu apariţia legii 112, familiile care locuiai acolo şi-au cumpărat apartamentele şi au devenit proprietari. Unii au achitat cu contravaloarea apartamentelor cu banii jos, alţii după ce au contractat împrumutiri bancare. Se pare însă că justiţiei nu i-a păsat deloc de acest aspect, din moment ce în decizia de retrocedare nu a stipulat niciunde o modalitate de despăgubire a locatarilor.
Istoria se repetă
Ei bine, la fel s-a întâmplat şi cu alte clădiri aflate în centrul oraşului. Ne aducem aminte de scandalul iscat în jurul imobilului din Piaţa Avram Iancu, numărul 11. În acest caz locatarii au încercat toate posibilităţile legale de a rămâne în apartamentele lor. Au luptat în instanţă, au organizat mitinguri de protest, au pornit o campanie media. Fără nici un succes însă. Scandalul s-a învârtit atunci în jurul unei singure semnături. Mai precis este vorba despre un testament controversat care i-a dat dreptul actualului proprietar să revendice clădirea. O expertiză grafologică cerută de locatari şi depusă ca probă în instanţă arăta atunci că documentul ar fi falsificat, motivându-se că semnătura de la finalul testamentului nu ar fi originală (documentul în sine era o biată hârtie scrisă de mână, fără ştampila vreunui notar public, practic o compunere redactat pe un caiet normal). Din nou, instanţa a trecut peste acest amânunt iar în final proprietarul cladirii a devenit cel ce a revendicat-o. Este vorba despre familia viceprimarului de atunci, Levente Bognar. Aradul a mai pierdut între timp Casa de Oaspeţi de pe strada Horia precum şi alte bunuri imobiliare ce au aparţinut familiei Newman. În acest caz, însă, nu poate fi invocată nici o ilegalitate, atâta vreme cât, într-adevâr, bunurile familiei au fost naţionalizate de puterea comunistă în anul 1947.
Problema este că, oriunde ai arunca o privire pe Corso, vei da de câte o cladire ce a trecut printr-un proces de retrocedare. Nu ştim câţi arădeni ce locuiau în centrul urbei şi-au pierdut locuinţele în acest mod, dar putem estima că aceştia sunt de ordinul sutelor. Practic au devenit o nouă categorie socială: evacuaţii. Au trebuit să îşi ia viaţa de la început, să caute alte locaţii, să adune alţi bani pentru a le cumpăra.
Calea pădurii
La nivelul judeţului, s-a petrecut la fel. Mii de hectare de terenuri au fost retrocedate foştilor proprietari. Oare ştie cineva că, în momentul de faţă, cei mai mari proprietari de păduri de pe Valea Mureşului sunt Casa Regală a României şi Mănăstirea Romano-Catolică de la Radna? Ce se întâmplă cu aceste domenii în momentul de faţă, nu se ştie. Dar ştim în schimb că vedem zilnic pe DN 7 trecând camioane încărcate cu lemne ce provin de acolo. Majoritatea acestora ajung în Ungaria, în ciuda interdicţiei de a exporta lemn brut. Nu dorim să spunem, Doamne Fereşte!, cum că Mănăstirea Radna sau Casa Regală s-ar ocupa cu tăierile ilegale de copaci şi cu exportul lor. La urma urmei, s-ar putea ca cei care taie lemnul din păduri şi îl exporta să fie nişte hoţi din zonă care fac averi de pe proprietăţile celor două onorabile instituţii. Dar ridicăm un semn mare de întrebare. Când statul român le-a retrocedat pădurile a facut-o , probabil, pentru a îndrepta un rău înfăptuit acum jumătate de secol. Totuşi, conform legii, noii proprietari sunt obligaţi să asigure paza acestor domenii. Că doar nu va veni Jandarmeria să păzească din bani publici o proprietate privată!
O nouă retrocedare?
Acum, un nou scandal se prefigurează la orizont. Din surse pe care le ţinem deocamdată confidenţiale, am aflat că se pregăteşte un nou proces de retrocedare. În caz sunt implicate nişte proprietăţi aflate, din nou, în centrul urbei. O cladire aflată vis a vis de Liceul Pedagogic ,,Dimitrie Ţichindeal,, este luată în calcul pentru a fi retrocedată. Mai precis este vorba despre un fost templu masonic, devenit acum sala de sport. Cei care doresc să îl aibă din nou în proprietate sunt cei care l-au avut şi înainte. Adică o lojă masonică ce a acţionat în Arad în perioada interbelică. Dacă informaţia se va dovedi a fi corectă şi reală, atunci se ivesc noi probleme la orizont. Şi aceasta pentru că , se ştie, organizaţiile masonice arădene au avut în proprietate mai multe clădiri, nu doar cea despre care am pomenit mai sus. Cum spuneam, nu băgăm încă mâna în foc pentru veridicitatea informaţiei. Dar să fie doar o coincidenţă faptul că, la finele anului trecut, în Arad a luat fiinţă a Loja Masonică? Tot coincidenţă să fie mulţimea de articole sau reportaje vedieo publicate sau difuzate în presa locală şi cea naţională în ultimele luni de zile, a căror subiect central au fost cladirile masonice din Arad? Până la urmă timpul ne va demonstra dacă informaţia noastră este corectă sau nu.
Cristian Ţiţca
