Vineri şi sâmbătă, jandarmii arădeni au executat mai multe acţiuni punctuale, în pieţele şi oboarele din municipiul Arad şi localitatea Pîncota, pentru prevenirea faptelor de natură contravenţională sau penală care ar putea tulbura climatul de ordine şi linişte publică.
În urma acestor acţiuni, jandarmii au constatat mai multe încălcări ale legilor în vigoare, aplicând un număr de 20 amenzi contravenţionale în valoare de 4780 lei, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comercializarea şi transportul de material lemnos, fără documente legale de provenienţă.