Interviu cu prof. Lucia Curta, inspector şcolar general adjunct al
Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad
– Cine este inspectorul şcolar general adjunct, profesorul şi, înainte de toate, omul Lucia Curta ?
– Devenirea mea profesională este una de succes, consider eu, meseria de dascăl aducându-mi nenumărate satisfacţii şi împliniri. Sunt născută în Arad unde am absolvit Liceul Pedagogic la secţia învăţători. Am urmat studiile universitare la Universitatea de Vest din Timişoara (Facultatea de Fizică). Ulterior am vizat formarea continuă şi am absolvit studii postuniversitare în domeniul informaticii şi un Master în Management educaţional. Primii ani ai dăscăliei m-au găsit ca profesor debutant la Liceul din Săvârşin, urmând ca din 1999 sa fiu detaşată la Oradea. Tot aici am activat mai apoi ca inspector de resurse umane şi ca inspector responsabil cu dezvoltarea resurselor umane în cadrul IŞJ Bihor. Autodefinirea mea ca dascăl şi ca om e destul de dificilă. Omul nu se poate autodefini. El se defineşte prin semeni, prin felul în care fiinţa sa se răsfrânge în cei din jurul său. Pentru mine, familia mea şi elevii mei au fost asemeni unor oglinzi aflate într-o permanentă mişcare. Cei din jurul meu m-au învăţat să mă autoapreciez ca om şi ca dascăl. Meseria mea implică obligatoriu dăruire, pe lângă profesionalism şi talent. Am activat ca profesor titular la Liceul de protecţia mediului, Arad, până în anul 1998, iar apoi la un liceu de prestigiu din Oradea, C.N. „Emanuil Gojdu”, unde am avut nenumărate rezultate cu elevii mei la Olimpiadele Naţionale de Fizică. Am învăţat aici că munca trebuie însoţită mereu de acea dăruire de care vorbeam mai sus. Aşa că o constatare după care mă ghidez este cea a lui Rabindranath Tagore: ,,Cascada cântă: cu bucurie îmi revărs apele dacă un strop din ele ajunge însetatului”.
– La ce nivel consideraţi că se află în acest moment învăţământul arădean raportat la cerinţele societăţii? Acoperă şcoala de azi cerinţele de educaţie şi instruire de care societatea are nevoie? Unde consideraţi că ar fi necesar să se producă o schimbare şi prin ce modalităţi ?
– Consider că învăţământul arădean se află la un nivel foarte bun, acesta reflectându-se prin rezultatele la olimpiadele judeţene şi naţionale ale elevilor arădeni, prin creşterea procentului de promovabilitate la bacalaureat, prin rezulatele la testele naţionale ale elevilor noştri. Schimbarea pe care ne-o dorim este la nivelul imaginii instituţiei de învăţământ, a încrederii pe care o acordăm cadrului didactic. În acest moment al dezvoltării societăţii, trebuie reconsiderate competenţele unui dascăl bun, el trebuie să fie eficient când păşeşte pe uşa sălii de clasă. Dacă elevii s-au schimbat, şi dascălii trebuie să se schimbe, să se adapteze noilor necesităţi ale acestora, să rezolve problemele de indisciplină, lipsa de interes pentru învăţătură, lipsa de încredere în forţele lor, teama de a veni la şcoală, să impună elevilor, părinţilor şi comunităţii întregi respectul faţă de activitatea didactică.
– Mobilitatea cadrelor didactice este un subiect important pentru toate cadrele didactice arădene şi am putea spune „aprins” dacă luăm în calcul numărul oarecum redus al posturilor publicate pentru concurs. Există vreo noutate la acest capitol faţă de anul şcolar trecut ?
– Mobilitatea cadrelor didactice este un subiect important ţinând cont de concurenţa pe care o avem în fiecare an pe anumite posturi didactice. La unele suntem într-adevar deficitari încă, dar ne preocupă găsirea unor soluţii viabile pentru cadrele didactice cu note mari la examene, bine pregătite. Noutăţile acestui an sunt legate de concursul de ocupare a posturilor prin suplinire, care se va susţine la nivel judeţean, la începutul lunii septembrie.
– Cum se prezintă învăţământul din zonele rurale ale judeţului nostru? Ce măsuri luaţi pentru optimizarea rezultatelor elevilor din aceste zone şi pentru reducerea abandonului şcolar?
– În mediul rural există şcoli cu o bază materială foarte bună şi cu personal didactic de calitate. Măiestria unui dascăl eficient constă în construirea unei relaţii eficiente între el şi elevii săi. Acest aspect este valabil şi în zonele rurale ale judeţului Arad. Rezultatele elevilor trebuie să se concretizeze în aspecte precum: tratarea diferenţiată a copiilor, permiţându-le acestora să-şi manifeste unicitatea, individualitatea, creativitatea, oferirea unei satisfacţii reale. Abandonul şcolar poate fi redus prin educaţia părinţilor privind rolul şcolii în formarea copiilor, prin colaborarea instituţiei de învăţământ cu comunitatea locală.
– Consideraţi, dna inspector, că educaţia din şcoli ar fi cheia salvatoare a României spre a atinge un nivel normal de civilizaţie? De ce fel de educaţie au nevoie copiii noştri să facă imaginea României să strălucească în Europa? Ce contribuţie îşi aduce I.S.J Arad la acest lucru la nivelul învăţământului arădean?
– Educaţia din şcoli este într-adevăr cheia salvatoare a României. Trăind într-o lume în care, mereu mai deprimant, a visa horaţian la aripi mai mari decât cuibul e un veritabil pericol, educaţia de calitate devine unica sursă capabilă să facă imaginea acestei tări să strălucească în Europa. Aplecarea spre carte, spre studiu, consider că trebuie să devină dezideratul suprem pentru copiii noştri. Fără cultură suntem pierduţi ca naţie. Or, cultura se dobândeşte mai ales în şcoală graţie unei educaţii centrate pe valori şi graţie unor profesori competitivi şi bine pregătiţi. Să nu uităm însă şi de rolul esenţial al familiei care trebuie să îndrume copilul pe calea cunoaşterii, cu asiduitate şi responsabilitate.
– Ce ne puteţi spune despre colaborarea I.S.J. Arad cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad? Există proiecte în derulare sau intenţia de a coopera pe anumite teme cu UVVG?
– Consider că există o bună colaborarea a I.S.J. Arad cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad. Suntem interesaţi în derularea unor proiecte pe anumite teme cu UVVG.
– Ce mesaj transmiteţi cititorilor ziarului „Europeanul”?
– Mă adresez cititorilor ziarului dumneavoastră printr-o parabolă a lui Shelley: ,,Al meu copil a făcut o fântână în nisip şi a început să mute marea din locul ei, cu găletuşa. Am vrut să râd, dar m-am trezit cu ochii inundaţi în lacrimi şi am aflat că … am crescut”. Da, darul cel mai de preţ al omului este creşterea. Este cel mai mare dar, dar şi cea mai mare povară. Tuturor cititorilor ziarului „Europeanul” le doresc împliniri şi multe succese. Să-i învăţăm pe copiii noştri că ei, cei mici, pentru cei mari urechi să aibă, nu gură… Să ne dea tuturor – şi dumneavoastră, părinţilor şi nouă, educatorilor, girul încrederii în puterea de a-i forma ca oameni şi de a le insufla tot ceea ce are omul mai de preţ, respectul de sine.
Camelia Moler
