Actorul australian Chris Hemsworth, implicat în prezent în filmările pentru pelicula ”Thor: Ragnarok”, a transmis un mesaj de protest pe rețelele de socializare față de proiectul energetic controversat Dakota Access, care vizează amplasarea unei conducte de transport a petrolului care să traverseze mai multe state de pe teritoriul SUA, scrie vineri UPI.com.
Hemsworth, 33 de ani, a postat o fotografie pe contul său de Instagram în care apare alături de regizorul peliculei, neozeelandezul Taika Waititi, ambii ținând o pancartă pe care este scris mesajul: ”Suntem alături de rezervația Standing Rock”.
”Suntem alături de cei care luptă pentru protejarea pământului sacru și a apei”, a scris actorul în mesajul de pe Instagram care însoțește fotografia. Hemsworth se alătură astfel demersului de contestare a proiectului energetic de către numeroase vedete ale industriei filmului, printre care Shailene Woodley, care a fost reținută pentru scurt timp de poliție pentru participarea la o mișcare spontană de protest, Ben Affleck, Gal Gadot, Ray Fisher, Jason Momoa și Ezra Miller.
O petiție pentru strângerea de semnături online împotriva proiectului a fost înregistrată pe site-ul specializat Change.org. Inițiatorii petiției, membri ai ”Standing Rock Sioux Tribe”, se opun proiectului care presupune forarea la circa 2 kilometri distanță de rezervația de indieni ”Standing Rock Reservation” și despre care inițiatorii susțin că ar putea polua râul Missouri, conform Hollywood Reporter.
Conducta ar urma să fie amplasată pe teritoriul statelor North Dakota, South Dakota, Iowa și Illinois. Compania care se află în spatele proiectului susține că petrolul care va trece prin conductă va ajuta Statele Unite să fie mai puțin dependente de importurile de petrol, potrivit The Hollywood Reporter.
AGERPRES/(AS-editor: Liviu Tatu, editor online: Gabriela Badea)