Academia Română aniversează, vineri, 145 de ani de când a fost creată, la 1/13 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română.
Devenită în august 1867 Societatea Academică Română, iar din martie 1879, Academia Română, înaltul for de cultură a fost conceput încă de la început ca o instituţie naţională. Acest lucru a fost exprimat atât prin componenţa sa – membri aleşi din toate provinciile româneşti: patru din Muntenia, câte trei din Moldova, Transilvania şi Basarabia şi câte doi din Banat, Bucovina, Maramureş -, cât şi prin programul anunţat.
Scopul său a fost elaborarea ortografiei şi gramaticii limbii române, începerea şi realizarea unui dicţionar român.
Printre primii membri s-au numărat personalităţi importante ale vieţii culturale şi naţionale din întreg spaţiul românesc: Iosif Hodoş din Maramureş, Timotei Cipariu şi George Bariţiu din Transilvania, Andrei Mocioni (Mocsony) şi Vicenţiu Babeş din Banat, Alexandru Hurmuzachi din Bucovina, Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi din Moldova, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian şi C.A. Rosetti din Muntenia.
Pe 30 martie 1879, se înfiinţa, prin lege, Academia Română, care era declarată institut naţional şi avea trei secţii: Secţiunea literară – literatură, artă, filologie şi filozofie; Secţiunea istorică – istorie, geografie şi ştiinţe sociale; Secţiunea ştiinţifică – ştiinţe teoretice şi aplicate.
Ca instituţie naţională, Academia Română a împlinit, în plan cultural şi ştiinţific, unirea românilor înainte ca ea să se fi produs în plan politic.
În Academia Română s-au regăsit de-a lungul timpului reprezentanţi marcanţi din toate domeniile ştiinţelor, ale literaturii şi artei, reprezentanţi ai cultelor, armatei şi vieţii politice.
Activitatea Academiei a fost fundamental modificată, în perioada 1948-1989, printr-o serie de decrete precum: Decretul prezidenţial nr. 314/1976 pentru organizarea aparatului central al Academiei Republicii Socialiste România; Decret al Consiliului de Stat nr. 97 din 16 martie 1984 privind măsuri de reorganizare a aparatului central al Academiei Republicii Socialiste România şi a unităţilor din subordine; Decretul nr. 211/1973 pentru organizarea aparatului central al Academiei Republicii Socialiste România; Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1492/1968 cu privire la reglementarea unor condiţii de remunerare a membrilor Academiei Republicii Socialiste România.
Printre cei care s-au implicat în procesul de renaştere a Academiei Române se numără şi academicianul Mihai Drăgănescu, preşedinte al Academiei în perioada 1990-1994. Printre iniţiativele adoptate de acesta pentru a reda Academiei Române statutul naţional de odinioară, se înscriu reabilitarea membrilor Academiei Române excluşi în 1948, readucerea institutelor de cercetarea la Academia Română şi înfiinţarea unor noi secţii, iniţiativa editării revistei ”Academica” etc.
De la înfiinţare şi până în prezent, Academia Română a avut 44 de preşedinţi. Primul preşedinte al forului a fost Ion Heliade Rădulescu, care a îndeplinit această funcţie în perioada 1867-1870.
Din 2006, preşedinte al Academiei Române este prof. dr. în chimie Ionel Haiduc, membru titular al Academiei Române din 1991. AGERPRES
