Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, a declarat joi că absolvenţii unor forme de învăţământ superior neautorizate sau neacreditate, aşa cum este cazul Universităţii “Spiru Haret”, vor avea la dispoziţie un termen de cinci ani pentru a promova examenul de de licenţă.
“Absolvenţii programelor de studii de la formele de învăţământ neautorizate vor putea să-şi valideze diploma într-o perioadă de cinci ani, dacă promovează un examen de validare, format din două părţi: examen de validare sau selecţie şi examen de licenţă. Ambele examene vor fi susţinute într-o universitate unde există programul respectiv acreditat şi a primit certificatul de ‘grad ridicat de încredere’ în procesul de evaluare periodic” – a precizat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educaţiei a adăugat că forma acestui examen va fi comunicată printr-o ordonanţă de urgenţă, pe care Guvernul o va da în scurt timp, poate chiar săptămâna viitoare.
Costurile acestui examen vor trebui să fie suportate de instituţiile de învăţământ respective.
Ecaterina Andronescu a spus că cei care sunt acum studenţi la programele neautorizate pot să se transfere la alte programe, autorizate sau acreditate.
În acelaşi timp, ministrul Educaţiei le-a atras atenţia reprezentanţilor Universităţii “Spiru Haret” să oprească înscrierile la concursul de admitere din această vară la structurile sale care nu au autorizaţie de funcţionare sau acreditare.
În acest sens, Andronescu a menţionat că pe site-ul MECI sunt postate structurile din Universitatea “Spiru Haret” acreditate, pe care candidaţii sau părinţii acestora ar trebui să le consulte înainte de înscrierea în anul I. AGERPRES