Cea de-a doua ediţie a Târgului Olarilor a început vineri la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Sub îndemnul “Hai, neamule, la oale!”, ediţia din acest an îşi propune a face cunoscut publicului un domeniu complex şi variat al artei populare româneşti şi să scoată în evidenţă meşteşugul artistic creat de olarii români.
Târgul Olarilor înseamnă, de fapt, continuarea unei activităţi pe care noi am conceput-o anul trecut în aşa fel încât să scoatem în evidenţă un meşteşug foarte important pentru noi, românii, care a generat nu numai o modalitate secundară a ţăranului de a-şi completa veniturile înainte, ci a generat un meşteşug artistic. Nu trebuie să uităm că până la urmă olăritul este unul dintre străvechile meşteşuguri care se continuă din neolitic până în zilele noastre şi aş zice că dacă vom compara formele vom vedea că sunt uimitor de apropiate”, a declarat, pentru AGERPRES, conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.