Un număr de 62 de hoteluri, din toate staţiunile de pe Litoral, s-au înscris, până în prezent, în programul ‘O săptămână la mare’, ajuns la a 15-a ediţie, care se desfăşoară în perioada 1 – 30 septembrie, informează Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.
Aceste hoteluri pun la dispoziţia turiştilor 8.890 de locuri pe serie, adică 35.560 de turişti vor putea beneficia de locuri pe litoral la tarife reduse toată luna septembrie.
Tarifele, cu TVA, pentru şase nopţi de cazare, sunt de 159 lei la un hotel de o stea fără mic dejun, 189 lei la hotel de două stele, fără mic dejun, şi 249 lei cu mic dejun, 219 hotel de trei stele, fără mic dejun şi 339 cu mic dejun şi 399 lei la hotel de patru stele, cu mic dejun.
Vânzarea se va face conform principiului ‘primul venit, primul servit’.
Această ediţie a atras cel mai mare număr de participanţi, societăţi comerciale, de la primul program lansat acum şapte ani, când au fost înscrise 27 de hoteluri, care puneau la dispozi.ie 3.310 locuri.AGERPRES