11 ianuarie 1990 – 11 ianuarie 2022 Se împlinesc astăzi 35 de ani de la înregistrarea, “sub numărul 1”, în registrul special al partidelor politice, al primului partid politic democratic după dictactura comunistă: PNȚCD
Vă prezentăm alăturat copii ale actelor oficiale de acum 32 de ani, din care puteți remarca câteva lucruri importantei:
1. Cererea de înscriere a PNȚCD a fost depusă la Tribunalul municipiului București la data de 5 ianuarie 1990, semnată de către Corneliu Coposu-președinte și Ion Lup-secretar general adjunct. În această cerere, remarcabil este ultimul alineat, în care se scrie: ” Menționăm că partidul nostru care ființează din 1869 și-a reluat activitatea legală la 22 decembrie 1989, după înfrângerea dictaturii care l-a interzis în anul 1947.
2. Seniorul Coposu și-a dorit mult ca partidul să fie înscris oficial pe data de 8 ianuarie 1990, când s-ar fi sărbătorit 117 ani de la nașterea Marelui Iuliu Maniu, dar, din păcate, completul de judecată a amânat pronunțarea pe data de 11 ianuarie 1990( vezi documentul 3)
3. În ultimele două fotografii se poate citi decizia finală a completului de judecată, cu ” admiterea cererii formulate de Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat ”
Articol scris de Octavian Miclea, președintele PNȚCD Arad




